O persoană a murit, iar alte cinci au fost transportate la spital după ce un microbuz în care se aflau 14 persoane, printre care juniori și membri ai staff-ului echipei de forbal Dinamo 2, a ieșit de pe carosabil și s-a izbit violent de un copac, vineri dimineață, în municipiul Câmpulung. Autoritățile din Argeș au activat Planul Roșu de Intervenție, mobilizând un elicopter SMURD și mai multe echipaje medicale.
UPDATE 15.00 Mărturii din microbuz: „I-am zis șoferului să o lase mai ușor”. La volan se afla un bărbat de 83 de ani
Unii dintre fotbaliștii aflați în microbuz susțin că ar fi încercat să îi spună conducătorului auto să micșoreze viteza, însă n-au primit niciun răspuns din partea lui. „Am ieșit pe poarta hotelului. Am observat că era ceva în neregulă. Șoferul tot accelera. După ce am văzut că accelerează excesiv, am încercat să îi spunem s-o lase mai ușor, și noi, și staff-ul, însă nu a dat niciun răspuns”, a…
