Autoritățile din Mioveni pun un accent deosebit pe sănătate. Așadar, astăzi a fost inaugurat Centrul de Permanență de la Făgetul. Prin acest centru, autoritățile vor să sprijine populația, însă urmăresc și degrevarea Compartimentului de Primiri Urgenţe din cadrul Spitalului Mioveni.
Program Centru de Permanență Făget:
– de luni până vineri – program permanent;
– în zilele de sâmbătă, duminică şi sărbători legale, precum şi în zilele declarate libere de către Guvernul României, garda începe de la ora 8.00 şi durează 24 de ore.
Rolul acestei unități medicale este de a diagnostica și a oferi tratament medical primar pentru diverse afecțiuni, leziuni și situații care nu reprezintă urgențe medicale și care nu pun în pericol viața pacientului.
Cetățeni din toate categoriile pot beneficia de serviciile acestui centru, fie că au sau nu asigurare de sănătate. Din personalul centrului fac parte 8 medici de familie și 9 asistenţi medicali.
În plus, va exista și o mașină destinată persoanelor cu dizabilități și vârstnicilor care nu se pot deplasa până la centru. Cu ajutorul acestei mașini, personalul se va deplasa până la domiciliul pacientului, unde îi vor administra tratamentul potrivit și îl vor consulta.
Important!
La Centrul de Permananță Medicală nu se eliberează reţete compensate și trimiteri la analize, nu se eliberează nici certificate de deces, prenupţiale sau adeverinţe pentru angajare!
Pentru mai multe informații suplimentare apelați următorul număr: 0348/408.475
Sursa: institutiilestatului.ro