
În seara de 31 ianuarie 2023, echipele Administrației Bazinale de Apă Argeș-Vedea împreună cu reprezentanții IJSU Argeș, Garda de Mediu și Secția 1 de Poliție a municipiului Pitești au fost anunțate cu privire la o poluare uriașă pe râul Argeș. În urma acestei sesizări, autoritățile au desfășurat acțiuni ample de depistare a sursei de poluare a râului.
S-au efectuat mai multe teste, iar în urma inspectării cursului apei și a zonelor riverane s-a constatat că posibila cauză a poluării este deversarea unei cantități (aproximativ 200 – 300 litri) de uleiuri sau produse petroliere într-o vale locală care se varsă în râul Argeș. Au fost prelevate probe de apă din zona respectivă, din acumulările Prundu și Golești, în vederea efectuării analizelor de laborator și identificarea substanțelor poluante.
Dis de dimineață, echipele Administrației Bazinale de Apă Argeș-Vedea au reluat verificările pe teren pentru stabilirea împrejurărilor în care s-a produs poluarea și au prelevat noi probe de apă, inclusiv din zona aval acumulării Golești. Reprezentanții ABA Argeș Vedea împreună cu cei ai IJSU Argeș au efectuat și o inspecție a luciului de apă al acumulării Golești, fără a constata urme de produse petroliere.
De asmenea, Formația de Intervenție Rapidă a Sistemului de Gospodărire a Apelor Argeș a început de la prima oră a dimineții acțiunile de curățare a malurilor văii poluate și colectarea reziduurilor pentru a preîntâmpina o nouă poluare accidentală. În zonă se acționează cu materiale de tip spill sorb, lavete, perne și baraje absorbante.
După toate cercetările și anchetele, a fost identificată o persoană suspectată de deversare de resturi de ulei vechi, aceasta fiind cauza poluării accidentale. Reprezentanții Inspecției Bazinale a Apei a ABA Argeș Vedea au întocmit procesul verbal de constatare și sancționare a incidentului cu suma de 40.000 de lei, trimiterea în judecată și plata costurilor pentru acțiunea de igienizare, pe principiul “poluatorul plătește”.
Sursa: universulargesean.ro