Doi copii și doi adulți au fost răniți, duminică, după ce un autoturism care circula pe DN 73 a lovit un cap de pod. Accidentul a avut loc în comuna argeşeană Ţiţeşti.
Mașina a intrat într-un cap de pod. FOTO: ISU Argeș
Pompierii de la Detașamentul Mioveni cu o autospecială de intervenție și o ambulanță SMURD de prim ajutor calificat și un echipaj SAJ au intervenit la locul accidentului.
„În urma evenimentului au rezultat patru victime care au fost monitorizate și sunt transportate la spital de către echipajele medicale. Paramedicii SMURD au evaluat două minore, cu vârstele aproximative de 11, respectiv 14 ani, conștiente, cooperante, ambele prezentând suspiciune fractură la membrul superior drept”, precizează ISU Argeș.
Celelalte două persoane rănite au fost preluate de echipajul SAJ.
„Pompierii au asigurat măsuri specifice până la înlăturarea oricărui pericol”, a mai precizat ISU Argeș.
Poliția face…