Astăzi a avut loc o ședință a Comisiei Tehnice de Amenajare a Teritoriului și de Urbanism din cadrul Primăriei Pitești. La ședință s-a discutat unul dintre cele mai controversate subiecte din ultimele zile, autoritățile au luat și o decizie.
Comisia Tehnică de Amenajare a Teritoriului și de Urbanism din cadrul Primăriei Pitești a aprobat și a oferit aviz pozitiv pentru studiul de oportunitate al Hotelului Muntenia. Urmează să se construiască cel mai grandios mall chiar în centrul Piteștiului, la Muntenia!
Proiectul se numește “Dezvoltare complex multifuncțional (Hotel Muntenia) – desființare parțială corpuri, modificări/amenajări interioare/exterioare și organizare de șantier”. Suprafața destinată viitorului mall este de 7.552 mp.
S-a propus ca viitorul complex să aibă funcțiune mixtă, în viitorul complex urmează să se regăsească spații pentru: comerț, servicii de interes general, servicii conexe hotelului (cazino, spa, sport etc.), alimentație publică (restaurant, cafenele etc.), locuințe colective apart-hotel, birouri, parcări (majoritar subsol), spații cu caracter public.
Sursa: epitesti.ro