„Am fost solicitat, la Antena 3 Piteşti, să explic de ce mi-am exprimat dorința de a candida pentru un nou mandat la președinția Consiliului Județean Argeș. Eu spun că nu numai eu, ci întreaga echipă pe care o avem acum vom continua pe acest drum, desigur, cu voia cetățenilor din Argeș.
De ce? Pentru că am construit o ECHIPĂ extrem de eficientă în cei trei ani și două luni de când conducem județul la Consiliul Județean Argeș.
Se trage linie pentru exercițiul financiar care s-a încheiat și pot spune că județul Argeș NU a ratat niciun proiect pe fonduri europene din cele pe care le-am început. Sigur, sunt și voci critice, unele au în spate interese pur politice, altele necunoaștere.
Avem însă o certitudine: NU am pierdut fonduri europene! Acest lucru mă determină să cred că în noul exercițiu financiar vom avea rezultate și mai bune.
Și, dacă vorbim despre dezvoltarea Argeșului, atunci noile provocări sunt date chiar de exercițiul financiar european 2021 – 2027, pentru că de abia anul acesta sumele alocate din lumea Europeană pe anumite axe vor fi licitate. Noi suntem cu arma la picior, cum se spune, încercăm să obținem cât mai multe proiecte europene, așa cum am făcut-o de fiecare dată în ultimii 6 – 7 ani.
Sigur, ne vom preocupa în continuare de drumurile județene.
Noi ne propunem să atragem fonduri de 60 de milioane de euro, deși la nivelul întregii regiuni de dezvoltare Sud Muntenia, deci pentru toate județele din regiune, sunt disponibile 200 de milioane de euro. Deci aproape O TREIME din întreaga sumă. Noi avem toate documentele pregătite pentru accesarea acestor fonduri, să vedem însă ce procent putem aloca. Dar, repet, suntem pregătiți pentru aceste investiții și sperăm să rămânem din nou în topul județelor din țară.” – a declarat Ion Mînzînă, preşedintele Consiliului Judeţean Argeş.