
Tradiționala manifestare Expopastoralis a fost din nou organizată. De data asta mai frumoasă și mai grandioasă. Expopastoralis se mai numește și sărbătoarea răvăşitului.
Sărbătoarea este dedicată crescătorilor de animale din zona muntelui. Se organizează în fiecare an, în luna septembrie. La manifestarea tradițională participă crescător de animale din întreaga țară. Aceștia își prezintă în fiecare an cele mai frumoase animale pe care îi au, dar aduc și îi îmbie pe oaspeți și cu bucate tradiționale specifice zonei din care provin.
Locul în care se desfășoară evenimentul este amplasat într-un cadru montan de poveste, ce te farmecă încă de la primul pas pe care-l faci acolo, de altfel, farmecul locului este dat și de oamenii care îmbracă portul popular și de gospodari și gospodine care readuc tradiția la viață prin autenticitatea lor.
Iată ce a transmis Ion Mînzînă, președintele CJ Argeș:
“Din punct de vedere turistic, zona Rucăr este una dintre cele mai frumoase din țară. Știu că cei care au apucat să descopere aceste locuri revin, iar pe cei care nu au făcut-o, îi invit acum! Aici vor descoperi ospitalitatea rucărenilor, dar și cele mai bune bucate pe care le-au gustat vreodată.
Toate acestea se datorează Primăriei comunei Rucăr, Consiliului Local Rucăr și întregii comunități cărora astăzi le ofer “Placheta de Excelență”, ca semn de recunoaștere și prețuire pentru efortul depus la dezvoltarea administrativă, culturală, economică și socială a localității.
Noi, Consiliul Județean Argeș, am susținut, prin cofinanțare, proiectele de dezvoltare ale localității. Dacă este să mă refer doar la ultimii trei ani, pot aminti proiectele care au vizat amenajarea Centrului de Permanență, construirea terenului sintetic de la Școala Gimnazială “Nae A. Ghica”, a căminului cultural, modernizarea drumurilor comunale.
Ca și în celelalte comune din județ, și aici Consiliul Județean Argeș a alocat fonduri importante pentru modernizarea unităților școlare. Știm că educația copiilor este prioritară pentru noi toți, pentru că numai așa ne putem dezvolta ca societate, numai așa putem performa”.
Felicitări primarului comunei Rucăr, Ionel Dulamă, viceprimarului Ion Pîrnuță, Consiliului Local și gospodarilor din Rucăr pentru această sărbătoare de renume!