
Sistemul de alimentare cu apă din comuna Cepari se confruntă cu dificultăți din cauza secetei prelungite, nevoile localnicilor depășind capacitatea actuală. Administrația locală, condusă de primarul Cristian Ciobanu, are ca prioritate execuția unui nou foraj în zona Cepari Pământeni, pentru a suplimenta debitul de apă. „Este o investiție urgentă, mai ales că urmează o creștere semnificativă a consumului din cauza construcției autostrăzii”, a declarat edilul. Pe termen lung, se ia în considerare realizarea a încă două foraje suplimentare în Plaiul Oii și Morăști.
Dotări moderne pentru școlile din Cepari și investiții în infrastructura
În paralel, continuă implementarea proiectului de dotare a școlilor din Cepari cu echipamente IT și mobilier, prin fonduri europene din PNRR. Echipamentele digitale au fost deja instalate, iar mobilierul și dotările pentru sala de sport urmează să fie livrate înainte de începerea anului școlar.
Un alt proiect important pentru comună este modernizarea iluminatului public, finanțat prin AFM, care va demara în curând. În același timp, autoritățile locale lucrează pentru a urgenta investiția în alimentarea cu apă și canalizarea din satul Cărpeniș, finanțată prin Programul „Anghel Saligny”.