
În această lună va începe demolarea stadionului Nicolae Dobrin din Pitești, locul unde Nicolae Dobrin a jucat fotbal de neuitat și unde echipe mari din Spania, precum Real Madrid, Sevilla și Valencia, au pierdut.
Demolarea stadionului Nicolae Dobrin va dura șase luni FOTO Primăria Pitești
Stadionul a fost inaugurat în 1964,
iar în locul său va fi ridicat un nou stadion cu 15.200 de locuri
acoperite în întregime și care va fi la
standarde de top UEFA, putând găzdui inclusiv meciuri
internaționale. Lucrările la acest nou stadion vor începe
în vara anului viitor.
„În perioada
următoare va începe demolarea vechiului stadion Nicolae Dobrin.
Marți, 12 septembrie 2023, reprezentanții Serviciului Public de
Exploatare a Patrimoniului au semnat contractul privind demolarea
stadionului, în vederea realizării, pe același amplasament, a
noului stadion Nicolae Dobrin. Valoarea contractului se ridică
la 4,5 milioane lei, iar durata execuției…