Un microbuz s-a răsturnat, în noaptea de marţi spre miercuri, într-un sens giratoriu din municipiul Piteşti, după coliziunea cu un autoturism.
FOTO: ISU Argeș
Potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Argeş, pompierii au asigurat măsurile specifice de prevenire şi stingere ale incendiilor, precum şi primul ajutor, alături de echipajele Serviciului de Ambulanţă Judeţean, potrivit Agerpres.
„Trei persoane au fost monitorizate de către echipajele medicale, iar una este transportată la spital de către paramedicii SMURD cu dureri la un membru superior (posibil suspiciune fractură)”, au transmis reprezentanţii ISU Argeş.
Evenimentul rutier s-a produs într-una dintre cele mai aglomerate intersecţii din municipiul Piteşti.