Vicepreşedintele Consiliului Judeţean Argeş, Adrian Bughiu, a participat astăzi, alături de reprezentanți ai Guvernului, parlamentari de Argeș și ai instituțiilor implicate în acest domeniu, la deschiderea campaniei de informare a tinerilor din sistemul de protecție specială și a mamelor minore asupra drepturilor și opțiunilor pe care le au la împlinirea vârstei de 18 ani, precum și informarea asupra riscurilor consumului de droguri.
„Sunt două subiecte sensibile, fie că vorbim de protecție socială, fie că vorbim de consumul de substanțe interzise. Este un lucru, zic eu, îmbucurător și arată interesul pe care societatea îl arată pentru genul acesta de subiecte. În ceea ce privește protecția socială, cred am remarcat toții interesul atât al Executivului, cât și al Legislativului pentru subiecte de genul acesta și iată că s-au luat măsuri importante în ultima vreme și probabil direcția aceasta va fi și pe viitor.
În ceea ce privește consumul de stupefiante, cred că asistăm la momente destul de complicate. De ce s-a ajuns aici, îmi este greu să răspund eu. Probabil o vor face specialiștii, dar e clar că devine un flagel asupra căruia trebuie să ne aplecăm mult mai atent cu toții, fie că suntem părinți, fie că suntem din zona de învățământ, pentru că încă lucrurile pot fi controlate.
E clar, repet, este un flagel care trebuie tratat cu maximă seriozitate și printr-o implicare susținută a tuturor factorilor prezenți și în această sală și cred eu că putem obține rezultate mult mai bune.
În ceea ce privește Consiliul Judetean Arges suntem parteneri atât direct, cât și indirect, prin instituțiile subordonate, într-o serie întreagă de proiecte. Iar demersurile noastre nu se vor opri aici.
Campania, realizată de Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Argeș și Consiliul Judeţean Argeş este parte din campania națională inițiată de către Ministerul Familiei, Tineretului şi Egalității de Șanse, prin Autoritatea Națională pentru Protecția Drepturilor Copilului și Adopție.” – a spus Adrian Bughiu, Vicepreşedinte Consiliul Judeţean Argeş.