
Recent a avut loc o ședință PRE-CTE, la Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației. La această ședință a participat și primarul Piteștiului, Cristian Gentea, alături de ministrul secretar de stat Vlad Niculae și de administratorul public al Piteștiului. Aceștia au prezentat obiectivul de investiții ce urmărește construcția unui nou stadion în Pitești.
Proiectul a fost privit cu ochi buni, însă urmează să se mai discute înainte să fie luată o decizie concretă. Partea bună însă este că proiectul se află în grafic.
Iată ce a transmis primarul Piteștiului, Cristian Gentea, legat de aceste lucruri: „Împreună cu ministrul secretar de stat Vlad Niculae și cu administratorul public al Piteștiului, Lucrețiu Tudor, am participat astăzi la ședința PRE – CTE, la Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației, unde a fost prezentat obiectivul de investiții „Construire stadion Nicolae Dobrin, strada Nicolae Dobrin nr.10, Municipiul Pitești”. Au fost solicitate câteva clarificări, urmând ca, în scurt timp, să intre în ședința Comitetului Tehnico – Econimic final. Suntem în grafic!” a anunțat primarul Piteștiului, Cristian Gentea.”
Sursa: universulargesean.ro