
Cetatea Poenari este închisă încă din
noiembrie 2021 după ce a intrat într-un amplu proces de restaurare și
reabilitare pe fonduri europene. Redeschiderea cetății lui Vlad Țepeș va avea
loc abia în primăvara anului 2024.
Cetatea lui Vlad Țepeș Foto: cetateapoenari.ro
În Valea Superioară a Argeșului, în comuna
Arefu, pe vârful Muntelui Cetățuia, se înalță în stâncă, la o altitudine de 850
de metri, Cetatea Poienari. Când vii dinspre drumul național DN 7C
Transfăgărășan, monumentul apare în privirea călătorului de departe, în vârful
unei culmi împădurite.
Cetatea Poenari este unul dintre principalele
obiective turistice din județul Argeș. De când a fost închisă pentru
restaurare, turiștii se interesează în număr foarte mare de stadiul lucrărilor,
așteptând cu nerăbdare redeschiderea sa. Doar că acest lucru va fi posibil
cel mai devreme în primăvara anului viitor.
La cetatea lui Vlad Țepeș sunt în…