În acest an, edilul din Cicănești va realiza, alături de administrația pe care o conduce, un teren de sport cu gazon sintetic și nocturnă.
Realizarea este posibilă prin finanțarea obținută din fondurile Consiliului Județean Argeș. Ion Ionescu, primarul comunei, își dorește să investească în dezvoltarea tinerilor astfel că și-a propus să realizeze și o sală de sport modernă pentru aceştia.
Primarul-șef din Cicănești a transmis: „A fost deja stabilit antreprenorul care se va ocupa de realizarea terenului de sport, așa că în decursul lunii mai vom emite ordinul de începere a lucrărilor. Sperăm ca în toamnă investiția să fie finalizată. Până atunci însă ne gândim serios să ne apucăm de întocmirea documentației pentru a depune un proiect privind realizarea unei săli de sport cu 102 locuri, la terenul de fotbal de la intrarea în comună. Vom solicita finanțare de la Compania Națională de Investiții, organism care, din câte am observat, a gestionat cu succes astfel de proiecte”.
Autoritățile au dat dovadă de perseverență și ambiție în dezvoltarea și modernizarea comunei. Comuna are astăzi drumuri asfaltate, rețele de apă și de canalizare. Un singur lucru îi mai lipsește însă, alimentarea cu gaze. Autoritățile nu au stat cu mâinile în sân și au depus în cursul lunii aprilie, împreună cu localitățile Tigveni și Sălătrucu, o cerere de finanțare pentru acest obiectiv, pe programul guvernamental „Anghel Saligny”.