În comuna Stolnici, o mulțime de proiecte de mare anvergură urmează să fie derulate în anul 2022. Majoritatea proiectelor sunt finanțate cu fonduri nerambursabile prin Agenția Fondului de Mediu.
Cel mai important proiect care va fi derulat în comună este cel care privește modernizarea iluminatului public din localitate, prin care se va reabilita și moderniza întreg sistemul de iluminat public, în special pe străzile laterale și ulițele din satele Vlășcuța și Izbășești.
Valoarea proiectului este de 857.292 de lei.
Tot Agenția fondului de mediu va finanța și alte proiecte care au în vizor creșterea eficienței energetice și scăderea prețul facturilor vor fi demarate alte trei proiecte.
Sevastian Pupăză Roșu, edilul localității Stolnici, a transmis: ”Unul la Școala Generală cu clasele I-VIII Stolnici, unul la Grădinița Stolnici și unul pentru clădirea Primăriei. Investiția vizează creșterea eficienței energetice pentru fiecare clădire în parte. Se vor monta panouri fotovoltaice atât pe școală și grădiniță, cât și pe primărie”.
Sursa: universulargesean.ro