Poliția Municipiului Pitești a fost sesizată joi, prin S.N.U.A.U. 112, cu privire la faptul că un copil în vârstă de trei ani a dispărut de lângă aparținători, în zona unei parcări de pe bulevardul Nicolae Bălcescu din Pitești.
Polițiștii recomandă să nu lăsați copiii nesupravegheați. FOTO Shutterstock
Imediat, la fața locului s-au mobilizat polițiștii din cadrul Secției 2 Poliție Pitești, care au fost efectuat prima cercetare la fața locului.
„De asemenea, pentru căutarea copilului, au fost mobilizați mai mulți polițiști piteșteni, jandarmi și polițiști locali. După aproximativ o jumătate de oră de la sesizare, copilul a fost găsit de un polițist din cadrul Secției 2 Poliție Pitești, la aproximativ 500 de metri de locul de unde plecase, băiatul fiind însoțit de o femeie care, anterior, îl observase singur”, precizează IPJ Argeș.
Copilul a fost predat aparținătorilor, fiind în afara oricărui…