
De luni 10 iulie,
autoritățile publice din Argeș au început controale în cele 80
de azile private și de stat din județ.
Bătrânii erau ținuți înghesuiți de luni de zile FOTO arhiva Adevărul
Cel mai revoltător caz a
fost înregistrat într-un azil privat din orașul Ștefănești,
aflat la câțiva kilometri de Pitești, după cum au dezvăluit
reprezentanții Prefecturii Argeș pentru „Adevărul”.
În
respectivul azil erau ținuți înghesuiți 120 de bătrâni, deși
capacitatea maximă era de doar 70 de persoane. Oficialii veniți în
control au descoperit numeroși bătrâni care stăteau înghesuiți. Totul, pentru
ca managerii azilului să obțină profituri cât mai mari, în
condițiile în care la azilul din Ștefănești tariful lunar pentru
îngrijirea unui bătrân este de câteva mii de lei.
„Respectivul azil a fost
amendat cu 20.000 de lei, iar controalele vor continua”, au
declarat pentru „Adevărul” surse judiciare….