
Conform Legii nr. 62/2018 cu modificările și completările ulterioare, Primăria Pitești a transmis proprietarilor sau deținătorilor de terenuri, administratorii drumurilor publice, ai căilor ferate, ai cursurilor de apă, lacurilor, sistemelor de irigații și ai bazinelor piscicole au obligația să desfășoare lucrări de prevenire, combatere și distrugere a buruienii ambrozia, pentru evitarea instalării și a răspândirii ei pe terenurile intravilane sau extravilane, iar în cazul prezenței acesteia, pentru eliminarea sa.
Pentru a distruge și prevenii răspândirea ambroziei, proprietarii sunt nevoiți să-și întrețină terenurile periodic, prin cosire, smulgere, erbicidare sau prin alte lucrări și metode specifice. Aceste măsuri trebuie efectuate în perioada cuprinsă între răsărirea acestei plante și apariția primelor inflorescențe, respectiv cel târziu până la data de 30 iunie 2022.
În următoarea perioada, angajații primăriei vor face verificări în acest sens.
În cazul nerespectării legii, se constituie contravenție și se sancționează cu avertisment (art. 3, alin. (1) din Legea 62/2018 cu modificările și completările ulterioare). În cazul nerespectării condițiilor din avertismentul autorităților publice, se pot aplica amenzi de la 1.000 lei la 5.000 lei pentru persoanele fizice şi de la 10.000 lei la 20.000 lei pentru persoanele juridice (art. 3, alin. (2) din Legea 62/2018 cu modificările și completările ulterioare).
Sursa: universulargesean.ro