
Primarul Gabriel Popa a anunţat că vor începe lucrările de extindere cu 1,1 kilometri a sistemului canalizare din satul Dobroţu, comuna Albeştii de Argeş, sistem de care vor beneficia, la încheierea lucrărilor peste 70 de gospodării. Aceste lucrări se fac cu banii din bugetul propriu şi din alocările bugetare de la Consiliul Judeţean Argeş, care se ridică la suma de 250 de mii de lei. Tot din fonduri proprii, în această primăvară, continuă proiectul de realizare a trotuarelor din centrul comunei.
„Modernizarea centrului civic presupune concomitent și amenajarea unei parcări la Căminul Cultural. Dorim să achiziționăm și să montăm lângă Primărie două stații electrice pentru mașini. Încercăm să depunem un proiect în acest sens, pe fonduri europene”, spune edilul șef.
Pe lista de priorități a Primăriei din Albeștii de Argeș se află și construirea podurilor din satul Brătești. „Cel târziu în una aprilie dăm ordinul de începere și pentru construirea celor două poduri, care vor asigura accesul cetățenilor din satul Brătești, în deplină siguranță, către restul localității. Avem sumele necesare din fondul de urgență, pentru remedierea calamităților,” spune primarul Gabriel Popa.
Nu în ultimul rând, cu sumele împrumutate de la Fondul Eficienței Energetice se va monta un panou solar ce va furniza energia electrică necesară funcționării pompelor sistemului de alimentare cu apă a localității. „Eu sper ca cel târziu în luna mai să-l dăm în folosință și să reușim în acest fel să facem economii considerabile la plata curentului electric necesar pentru buna funcționare a rețelei de apă”, a mai punctat primarul din Albeștii de Argeș.
Sursa: contraataculargesului.ro