La Colegiului Național „Zinca Golescu” din Pitești au început lucrările de consolidare și reabilitare. Este unul dintre cele mai bune colegii din țară, aceste lucrări sunt așteptate de foarte mult timp!
Cristian Gentea, primarul Piteștiului, a declarat: ”În fiecare săptămână voi merge pe șantierul de la „Zinca Golescu”. De prea mult timp, din motive diverse, a fost întârziată recuperarea uneia dintre cele mai frumoase clădiri din oraș, iar elevii unuia dintre cele mai bune colegii din țară nu beneficiază de condiții excelente de studiu!
Sunt 16 ani de când clădirea trebuia consolidată și reamenajată! Astfel: din 2006 datează expertizele tehnice care descriu degradările exterioare și interioare, în 2012 au reușit să reabiliteze acoperișul, între 2016 și 2018 s-a realizat aproximativ 12% din contractul de lucrări, contract ce a încetat, prin acordul părților, în 2019!
În decembrie 2020, după ce am venit în primărie, după reactualizarea documentației tehnice și reluarea licitației pentru proiectare și execuție, am semnat contractul de execuție cu noul constructor. Contractul are termen de finalizare în 2024, 30% din lucrări fiind realizate.
În aceste condiții, am intervenit, împreună cu inspectorul general Dumitru Tudosoiu, pentru a găsi cele mai bune soluții ca șantierul să funcționeze mai eficient, iar tinerii să poată învăța în condiții decente, până vor intra în sălile de clasă reabilitate.
În data de 15 august 2022, o parte dintre sălile de clase reamenajate din tronsonul I vor fi predate colegiului pentru a fi pregătite, la 5 septembrie, să-și primească elevii, iar alt corp de clădire – tronsonul II – intră în șantier, odată cu curtea interioară.
Prin urmare, timp de un an, până în 2023, 8 sau 9 clase de elevi vor învăța pe 3 schimburi sau vor fi relocate, acolo unde alege conducerea Colegiului Național „Zinca Golescu”, după consultarea cu profesorii și părinții. Opțiunile propuse sunt: Colegiul Național „Alexandru Odobescu”, Școala Gimnazială „Nicolae Simonide”, Liceul Tehnologic „Constantin Brâncuși” și altele.
Vor fi găsite cele mai bune soluții pentru desfășurarea cursurilor și vom urmări îndeaproape cursul lucrărilor! Primăria, constructorul, colegiul – toți ne dorim să finalizăm cât mai repede un obiectiv atât de important pentru Pitești!”
Sursa: universulargesean.ro