
Simona Bucura-Oprescu, Deputat PSD de Argeș, președinte al Comisiei pentru Administrație Publică şi Amenajarea Teritoriului din Camera Deputaților, a avut săptămâna aceasta o întâlnire cu Ambasadoarea Franţei în România, Laurence Auer. În cadrul întâlnirii, cele două doamne au discutat despre absorbţia cât mai eficientă a fondurilor puse la dispoziţie prin PNRR, dar şi cum afectează Automobile Dacia conflictul militar dintre Rusia şi Ucraina.
„Am avut deosebita plăcere de a mă revedea săptămâna aceasta, în cadrul unei întâlniri de lucru, cu Excelența Sa, doamna Laurence Auer, Ambasadoarea Franței în România.
În contextul Președinției franceze a Consiliului Uniunii Europene, am discutat cu Excelența Sa despre absorbția cât mai eficientă a fondurilor din PNRR la nivel local, astfel încât să fie evitate disparitățile dintre regiuni, despre cooperarea descentralizată și nevoia unor politici adaptate noului context internațional.
Am abordat și evaluarea efectelor crizei din Ucraina-Rusia pentru Automobile Dacia. De asemenea, în cadrul întâlnirii mi-am exprimat dorința unui schimb direct de bune practici dintre Comisia pentru administrație publică și amenajarea teritoriului din Camera Deputaților și comisia omoloagă din Adunarea Națională a Franței.
Nu în ultimul rând, i-am adresat Excelenței Sale invitația de a face o vizită de lucru în județul Argeș. De-a lungul timpului, diplomația parlamentară și relațiile bilaterale cu Franța au adus influențe pozitive în țara noastră, atât din punct de vedere cultural, cât și legislativ sau economic,” se arată într-un mesaj publicat de Simona Bucura-Oprescu pe pagina personală de Facebook.