Ionuț Codrea a fost validat în funcția de manager de destinație al Organizației de Management al Destinației (OMD) „Regatul Argeșului”, după finalizarea procedurii de selecție. Decizia a fost aprobată de conducerea organizației.
În noua funcție, acesta va coordona activitatea executivă a OMD și va contribui, alături de membrii organizației, la elaborarea strategiei de promovare și dezvoltare turistică a județului Argeș.
Potrivit informațiilor transmise de organizație, Consiliul Județean Argeș nu a făcut parte din comisia de evaluare, pentru a asigura transparența procedurii și pentru a evita orice posibilă interpretare privind selecția.
Ionuț Codrea are experiență în proiecte de ecologizare, ecoturism, turism montan și protecția biodiversității, precum și în elaborarea și coordonarea unor proiecte naționale și internaționale. Acesta deține studii de master în Resurse Umane, la Facultatea de Științe Economice din Pitești, și calificarea de manager de destinație turistică, obținută în cadrul Facultății de Studii Economice din București.
Adrian Dumitru Bughiu, vicepreședinte al Consiliului Județean Argeș și președinte al OMD „Regatul Argeșului”, și-a exprimat încrederea că noua echipă va construi o structură funcțională, capabilă să sprijine operatorii din turism și să contribuie la promovarea județului. Acesta a menționat și interesul unor noi societăți din sectorul HoReCa de a se alătura organizației.
OMD „Regatul Argeșului” își propune să promoveze județul ca destinație turistică și să consolideze colaborarea dintre administrația publică, operatorii din turism și mediul privat.
