În comuna Căteasca au fost finalizate lucrările de asfaltare a Drumului Județean 703B, un proiect de amploare realizat de Consiliul Județean Argeș, prin Regia Autonomă Județeană de Drumuri. Investiția a inclus asfaltarea carosabilului, refacerea podețelor și betonarea șanțurilor, vizând tronsoane din satele Căteasca, Gruiu și Siliștea.
„Modernizarea DJ 703B este o mare realizare pentru comunitatea noastră, o investiție extrem de benefică pentru toți locuitorii”, a declarat primarul Liviu Năstase. Tot în această primăvară, pe Drumul Comunal 105, tronsonul Coșeri – Autostradă, au fost efectuate lucrări de reparații, finanțate din bugetul local.
În perioada următoare, vor începe lucrările de amenajare a mai multor alei în comună, cu finanțare europeană obținută prin GAL Ținutul Verde.
Investiții pentru viitor: energie verde și utilități
La începutul lunii aprilie, primarul comunei a semnat contractul de finanțare pentru realizarea unui parc fotovoltaic în Căteasca. Proiectul urmărește reducerea costurilor cu iluminatul public și reprezintă un pas important spre sustenabilitate energetică.
Totodată, lucrările la rețeaua de canalizare continuă în satele Cireșu, Siliștea și Gruiu. Acest proiect este finanțat prin Programul Național de Investiții „Anghel Saligny” și cofinanțat din bugetul local, cu sprijinul Consiliului Județean Argeș. Constructorul a mobilizat mai multe echipe pentru a accelera ritmul de execuție.
Spațiu modern pentru activități sportive
În luna aprilie, administrația locală a finalizat modernizarea terenului de sport din satul Gruiu, o investiție menită să încurajeze activitățile recreative în rândul copiilor și tinerilor. Autoritățile fac apel la utilizatori să respecte infrastructura amenajată: să nu deterioreze echipamentele și să păstreze curățenia.
