Ministrul Muncii și Solidarității Sociale, Simona Bucura Oprescu, a efectuat o vizită inopinată la Casa Județeană de Pensii (CJP) Bihor. Ministrul a vorbit cu pensionarii prezenți, oferindu-le explicații detaliate cu privire la noua lege a pensiilor și la procesul de recalculare a acestora. De asemenea, le-a solicitat angajaților CJP Bihor informații despre situațiile pe care le au pensionarii din Bihor, despre condițiile de lucru din instituție și despre cum sunt aplicate prevederile din noua lege a sistemului public de pensii.
Ministrul Simona Bucura-Oprescu a explicat că este cea mai mai amplă reformă din istoria sistemului public de pensii care are ca principal scop recalcularea pe contributivitate, predictibilitate pentru stagii complete de cotizare și creșterea sustenabilă a pensiilor. Simona Bucura-Oprescu le-a cerut funcționarilor care răspund pensionarilor să rămână în continuare dedicați, atenți și implicați astfel încât demersul legislativ să fie întregit de o aplicare corectă și coerentă a legii în folosul pensionarilor.
„Legea privind sistemul public de pensii aduce echitate pentru pensionari, astfel încât la muncă și contribuții egale să avem pensii egale, indiferent de momentul ieșirii la pensie. Este vital să continuăm să fim la dispoziția pensionarilor, astfel încât fiecare să simtă că suntem aici pentru ei! Vă mulțumesc pentru munca și mobilizarea dvs și vă asigur de tot sprijinul meu”, le-a transmis ministrul Simona Bucura-Oprescu angajaților Casei Județene de Pensii.
Cifrele din județul Bihor arată dimensiunea muncii depuse în această perioadă:
- Numărul total de pensionari: 133.432
- Numărul de dosare cu creșteri în urma recalculării: 99.188
- Pensia medie: 2.620 de lei.