
Un incendiu a izbucnit, marţi seara, la motorul unui tren de persoane, între staţiile Piteşti şi Pârvu, conform Agerpres.
Motorul trenului care a luat foc FOTO ISU
La faţa locului au intervenit două autospeciale pentru stingerea incendiilor şi două ambulanţe SMURD de prim ajutor calificat de la Detaşamentul Bradu şi Secţia Costeşti.
„S-au asigurat măsuri specifice de prevenire şi stingere a incendiilor de către pompieri, la faţa locului fiind fumegaţie din zona compartimentului motor, unde au ars elemente combustibile.
Nu au fost victime sau persoane care să necesite primul ajutor calificat, iar trenul a putut continua deplasarea către Gara Pârvu“ conform ISU Argeş.
Cei aproximativ 60 de călători au fost preluaţi ulterior de un alt tren.
Cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost scurgerea lichidelor combustibile pe suprafeţele elementelor fierbinţi din zona motorului, conform ISU Argeş.