Procesul intentat de Gabriel Resources împotriva României cu privire la anularea proiectului de exploatare minieră de la Roşia Montană este aproape de a se finaliza, iar sentinţa pare să fie una defavorabilă ţării noastre, care ar putea fi obligată să achite despăgubiri de până la 4 miliarde de dolari! Mişcarea România Suverană, un partid care îl are drept mentor pe Liviu Dragnea, cel ce a fost în favoarea începerii exploatării miniere de la Roşia Montană, în nişte condiţii favorabile României, a emis un comunicat de presă în care aminteşte despre greşelile ce s-au comis la vremea respectivă şi care au condus la situaţia de azi.
„România este pe cale să piardă un proces extrem de costisitor cu Gabriel Resources, firma care deţine dreptul de exploatare minieră la Roşia Montană, și care solicită despăgubiri de peste 4 miliarde de dolari de la statul român ca urmare a blocării proiectului în 2013!
Proiectul, aşa cum fusese el realizat iniţial, ar fi fost unul benefic pentru România, care ar fi adus încasări de miliarde de euro la bugetul de stat, bani ce ar fi putut fi folosiţi pentru dezvoltarea ţării. În schimb, din cauza deciziilor care s-au luat în 2013 de blocare a proiectului, statul român se vede acum în situaţia de a plăti despăgubiri de până la 4 miliarde de dolari!
Se dovedeşte încă o dată faptul că domnul Liviu Dragnea, mentorul MRS, a fost singurul care a urmărit interesul României şi nu s-a schimbat după cum bate vântul sau cum dictează interesele străine. La momentul respectiv a declarat inclusiv pentru Mediafax că „Nu are personalitate dublă”. Interesul României a fost mereu pe primul loc, iar acum, după alte proiecte de lege, ne regăsim în situația în care, după 11 ani, pierdem din nou, și pierdem tot! Avem Roșia Montană trecută sub patrimoniu UNESCO, și o datorie în continuă creștere pentru următoarele generații!
Nu s-a dorit niciodată binele românilor, ci jocul politic a adus întotdeauna mai multe probleme decât soluții! Astăzi, plătim din nou, când deciziile au fost fără cap!
Cu o decizie diferită, astăzi am fi trăit o realitate diferită!” se arată într-un comunicat al Partidului Mişcarea România Suverană.