Povestea legendarului Nicolae Dobrin va rămâne pentru totdeauna legată de noul stadion din Pitești care îi va purta numele. O parte din moștenirea „Prințului din Trivale” a fost introdusă în Capsula Timpului, care va fi păstrată în stadion timp de 30 de ani.
Doamna Gica Dobrin a oferit câteva gânduri ale marelui fotbalist despre FC Argeș, cuvinte care nu au mai fost făcute publice până acum și care vor fi descoperite de generațiile viitoare.
La acest moment simbolic au participat primarul municipiului Pitești, Cristian Gentea, președintele Consiliului Județean Argeș, Ion Mînzînă, și ministrul Dezvoltării, Cseke Attila.
Ion Mînzînă a subliniat că stadionul înseamnă mai mult decât o construcție sportivă: este un loc al emoțiilor, al performanței și al amintirilor transmise din generație în generație.
Consiliul Județean Argeș susține continuarea proiectului și asigurarea finanțării necesare pentru finalizarea arenei, mizând pe sprijinul Guvernului României.
Noul stadion Nicolae Dobrin se dorește a fi nu doar o arenă modernă, ci și un simbol al identității fotbalistice argeșene, un loc în care memoria marelui Dobrin va continua să inspire generațiile viitoare.
