Consiliul Județean Argeș invită publicul să participe, în perioada 27 iunie – 3 iulie 2026, la o serie de evenimente organizate de instituțiile de cultură aflate în subordinea sa.
Teatrul „Alexandru Davila” propune spectacole pentru toate vârstele, printre care „Pinocchio”, „Motanul încălțat”, „Despre ce nu știi” și „Fracturi”. Biblioteca Județeană Argeș organizează ateliere interactive pentru copii, în cadrul programului „Biblioteca din vacanță”, dar și expoziții dedicate iei românești, portului tradițional din Argeș și Mușcel și literaturii ecranizate.
La Muzeul Golești, vizitatorii pot descoperi expoziții de artă și istorie, precum și evenimente tematice, inclusiv simpozionul „Societatea Epocii Fanariote în viziunea călătorilor străini”, programat pe 30 iunie.
Muzeul Județean Argeș îi așteaptă pe vizitatori cu exponatul lunii – un inel sigilar din aur cu gemă, descoperit la Mănăstirea Tutana –, dar și cu expoziții dedicate istoriei, artei, Casei Regale, Armatei Române și patrimoniului arheologic. Publicul poate vizita și obiective precum Castrul Roman Jidova, Cetatea Poienari, Expoziția Memorială „Dinu Lipatti” și Planetariul.
Prin diversitatea manifestărilor și a obiectivelor culturale, Consiliul Județean Argeș susține accesul publicului la cultură și promovarea patrimoniului județean, oferind argeșenilor și turiștilor numeroase oportunități de petrecere a timpului liber.
