
Chitariștii de la Argeș, un grup de peste 50 de copii, încântă
publicul la diferite festivaluri. Au fost alături pe scenă și de trupa Cargo,
la un moment special dedicat împlinirii a 20 de ani de la lansarea melodiei
„Dacă ploaia s-ar opri”.
Copiii impresionează prin talentul lor Foto: Chitariștii de la Argeș/Facebook
În anul 2007, profesorul Cristi Matei a organizat primele
cursuri de chitară la Curtea de Argeș, prin Școala Populară de Arte și Meserii
Pitești. Cursurile sunt ținute în cadrul Centrului de Cultură și Arte „George
Topârceanu” din orașul regal.
Profesorul de religie și muzică Cristi Matei, în vârstă de 44
de ani, a pus mâna pe chitară abia la vârsta de 18 ani, iar de atunci i s-a
schimbat viața. Ajuns în Italia acesta a studiat cu unul dintre cei mai mari
artişti ai chitarei flamenco, spaniolul Juan Lorenzo. A absolvit Academia de Chitară Flamenco din
Florența, iar în 2005 era primul chitarist din…