
În această perioadă sunt pe final
lucrările la noul refugiu montan Scara, amplasat în locul vechiului
refugiu, în Șaua Scării, la altitudinea de 2.146 m, în apropierea
Vârfului Negoiu (2.535 metri) și a Custurii Sărății (unul dintre
cele mai expuse și dificile segmente din Munții Făgăraș).
Construcția refugiului a început în 2021 FOTO Asociația Montană Carpați
Refugiul va fi deschis drumeților în
luna august. Acesta va avea o suprafață de 36 metri pătrați, este
împărțit în două zone – un vestibul și un spațiu comun cu
loc de luat masa și dormit –, și va adăposti între 15 și 18
persoane.
Refacerea refugiului a fost inițiată
de către Asociația Montană Carpați și Salvamont Argeș,
inițiativa fiind sprijinită de Fundația Conservation prin
susținerea costurilor de transport aerian pentru structura
adăpostului și a pieselor din componența refugiului.
”Refugiul a fost
ridicat cu ajutorul a 30 de voluntari…