
La sfârșitul lui
octombrie 2024, la Gara Regală Curtea de Argeș, una dintre cele mai
frumoase gări din România, au început lucrările de reabilitare.
Numai că, deși vremea afară e una propice unor lucrări susținute,
acestea merg într-un ritm foarte lent.
Gara Regală, o bijuterie lăsată să se degradeze decenii întregi FOTO Denis Grigorescu
O adevărată bijuterie
arhitectonică, construită în doar un an în vremea regelui Carol
I, Gara Regală Curtea de Argeș a fost uitată complet după 1989 şi
lăsată să se degradeze și să ajungă în paragină din cauza
ignoranței autorităților și, ulterior, a numeroaselor blocaje ale
instituțiilor statului.
Reporterii „Adevărul” au fost la
Gara Regală Curtea de Argeș pentru a vedea stadiul și ritmul
lucrărilor. În decembrie 2024, când am fost prima oară, deși era
frig afară, muncitorii lucrau susținut și era un ritm neașteptat
de bun. Acum, după aproape trei luni, e o antiteză…