
Clădirea Biroului Vamal de Interior Argeș este
într-o stare deplorabilă. Demararea lucrărilor de reabilitare bate pasul pe loc
de aproape zece ani, iar în tot acest timp clădirile au continuat să se
deterioreze.
Biroul Vamal de Interior Argeș este într-o stare deplorabilă Foto: Alex Vlaicu
Amplasat la cea mai importantă poartă de
intrare în Pitești, cea dinspre autostrada A1, Biroul Vamal Argeș este rușinea
municipiului. Clădirea este în paragină: crăpături vizibile pe clădire, geamuri
sparte, scara de acces are mai multe bucăți de gresie lipsă și este acoperită
de buruieni, ușa de la intrare blocată. Toate acestea te atenționează că acolo
se află o clădire abandonată, nicidecum o instituție publică prin care trec
zilnic zeci sau poate sute de persoane.
Am mers la Biroul Vamal Argeș în
data de 14 iunie 2023, într-o zi de miercuri. Am parcat mașina chiar în fața
instituției, o clădire măreață aflată la una…