Vicepreşedinţii CJ Argeş, Adrian Bughiu şi Marius Nicolaescu, alături de Simona Bucura-Oprescu, președintele Comisiei de Administrație Publică din Camera Deputaților, au fost prezenţi la Șuici, acolo unde primarul Constantin Iatagan a inaugurat noua rețea de canalizare, care a beneficiat și de o cofinanțare de la Consiliul Judeţean Argeş.
Este o zi importantă pentru comunitate, pentru că această nouă rețea de canalizare va deservi 400 de gospodării. Acest lucru înseamnă condiții mai bune de trai pentru cel puțin 1000 de persoane.
Și pentru că, la Șuici, primarul Iatagan chiar a dat dovadă că este capabil să atragă multe și substanțiale fonduri guvernamentale și europene, merită menționat și aportul parlamentarilor din Partidul Social Democrat în general și din PSD Argeş în mod special pentru că s-au luptat ca PNDL 3, adică programul Anghel Saligny, să existe. Alte partide s-au opus, dar iată cât de importante sunt pentru a contribui la dezvoltarea comunităților, mai ales că fondurile europene nu mai finanțează proiecte în infrastructură.
Investiția, realizată prin Programul Național de Dezvoltare Locală (PNDL) 1, se ridică la 7,8 milioane de lei, echivalentul bugetului comunei pe 15 ani. Cofinanțarea de la Consiliul Judeţean Argeş a fost de 100.000 de lei.
În 2021, Consiliul Judeţean Argeş a alocat fonduri în valoare de 381.000 lei pentru mai multe proiecte în infrastructură, atât investiții directe, cât și cofinanțări. Anul trecut, valoarea fondurilor alocate în investiții pentru Șuici a fost de 504.000 lei, iar anul aceasta, alocarea este de 700.000 lei.